Jurnalul de vacanta al unui migrenos

Am fost mereu atrasa de ideea de a calatori, dar mi-am tot inhibat spiritul voiajor caci aceasta idee reprezenta totodata si o mare temere pentru mine. Intotdeauna ma gandeam cu frica cum m-as descurca departe de confortul casei, oaza mea de liniste si vindecare, in momentul in care s-ar instala o migrena.

Incet, incet mi-am facut curaj si am pornit in mici expeditii prin Europa care mi-au intarit increderea ca se poate si ca o migrena departe de casa nu este chiar un dezastru de negestionat. Prin umare, am hotarat sa trec la urmatorul nivel. Anul acesta am plecat in luna de miere in Thailanda, ceea ce a insemnat aproximativ 12 ore de zbor si o escala de 3 ore.

Primul zbor catre Doha as putea spune ca a fost acceptabil. Presiunea la nivelul capului si starea de disconfort a inceput sa se instaleze cam la 3 ore de la decolare (am ajuns la concluzia ca zborul cu avionul este un factor declansator), moment in care am apelat la un calmant si am incercat sa dorm, in speranta ca va trece. Starea s-a agravat in timpul escalei, moment cand am vomat pentru prima oara. Speram totusi ca dupa acest episod sa ma linistesc si sa imi fie mai bine.

Situatia nu a stat deloc asa, astfel ca iadul s-a dezlantuit in timpul zborului spre Bangkok. Pulsatiile de la nivelul capului nu ma lasau sa dorm, motiv pentru care ma foiam intr-una pe scaun, in speranta ca voi gasi o pozitie cat de cat confortabila ca sa imi mai aline durerea. Starea de greata era atat de intensa incat nu am putut manca, bea apa sau lua o pastila caci orice declansa o noua „eruptie”. Oricat m-am ferit, nu am scapat. Am ajuns prin a pazi intrarile la bai pentru a-mi „descarca” bila, caci in stomac nu mai aveam nimic de multa vreme, si sa stau pe jos pe acolo pentru a avea acces rapid. Stewardesele au fost foarte dragute si mi-au oferit diferite antivomitive care sa ajute, dar fara efect. Ultima solutie propusa de ele era sa ma astepte un medic cand aterizam, dar am refuzat complet, caci nu voiam sa aud de medici si spitale in vacanta.

Starea mea fizica era atat de groaznica incat nici nu ma mai gandeam „De ce eu?”, „De ce acum?”,”De ce trebuia sa incep asa vacanta?” ci pur si simplu ma rugam sa ajung cat mai repede la hotel sa ma odihnesc si sa iau o noua pastila care poate mi-ar fi usuat chinul. In fata unei stari complete de sfarseala nu puteam decat sa imi spun: „Hai ca mai poti! Mai rezista putin!”. Am reusit sa stau cuminte pe scaun pana am aterizat pentru ca apoi sa iau la rand toate baile pana la iesirea din aeroport. In total, cred ca mi-am golit stomacul/bila de 10 sau 12 ori, atingand orice record personal. Cu un ultim efort am ajuns la masina care urma sa ne transporte la hotel si m-am intins pe bancheta, reusind sa ma mai linistesc.

Nu va pot spune ce usurare simteam doar la gandul ca ma apropii de hotel unde ma asteapta un pat mare in care sa ma intind si sa ma ingrijesc. Dupa 40 de minute pe drum si alte 10 minute petrecute cu formalitatile de cazare, am ajuns in Rai, adica inr-un pat mare si confortabil. Eram atat de epuizata incat am adormit instant, insa m-am trezit in cateva ore, probabil datorita entuziasmului ca a inceput vacanta. Eram ametita dar fericita ca a trecut episodul urat si pot sa incep sa ma bucur de aventura care ma astepta. Bineinteles ca am inceput prin a ma hidrata si hrani, pentru a fi in conditie buna.

In concluzie, a fost mult mai rau decat imi putusem imagina eu vreodata, dar as repeta oricand experienta unei calatorii pe alt continent sau chiar si pana la capatul lumii. Acest episod mi-a aratat cel mai urat scenariu, careia i-am supravietuit si m-a intarit, asa ca mi-am propus sa nu mai ratez nicio ocazie pe care mi-o scoate viata in cale din cauza fricii sau a durerii. Suficient m-am cenzurat si mi-am negat dreptul la experiente mult visate, asa ca punem STOP.

Life, BRING IT ON!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s